Connect with us

3 FRICI pe care le-am căpătat odată cu rolul de mamică

ADELINA

3 FRICI pe care le-am căpătat odată cu rolul de mamică

Prieteni, sper că rândurile mele vă regăsesc cu bine și v-ați început săptămâna într-un mod plăcut și promițător.
Astăzi vreau să vă povestesc despre fricile care m-au cuprins din momentul în care am devenit mămică deși, înainte, dacă cineva îmi povestea despre ele, aveam impresia că nu știe ce vorbește.

Credeam că mă cunosc suficient de bine și, chiar dacă nu-mi place asta, pot spune despre mine că sunt freak control. Îmi place să știu în amănunt absolut tot ceea ce mi se întâmplă și să dețîn controlul în orice situație.

Ei bine, de când am devenit mămică, totul s-a achimbat în jurul meu – de la bucurii, priorități, planuri, până la frici. Și voi începe să vă povestesc puțin despre tot ceea ce trăiesc de la un timp. Știți doar că, datorită faptului că iubesc să călătoresc și să cunosc și alte obiceiuri și culturi, anul trecut am dat ființă proiectului meu @travel_with_adelina (instagram) acolo unde vă prezint tot ceea ce întâlnesc în călătoriile mele, de la mâncăruri, hoteluri, restaurante, dar și distracții și puncte turistice de prin lume. De ce am făcut această introducere? Pentru că prima frică vine de la zborul cu avionul.

Dacă până acum zburam foarte relaxată, chiar și în momentele de panică maximă, atunci când avionul avea turbulențe, acum, când știu că trebuie să plec într-o călătorie, îmi fac tot felul de gânduri tâmpite. Mă uit pe youtube la accidente aviatice, mă uit pe prognoza meteo imaginându-mi că o să prind o furtună și se va zgâltâi avionul de numa, îmi fac rugăciuni peste rugăciuni, de parcă aș pleca în Spațiu. Nu vă pot descrie ce teamă mă încearcă atunci când pășesc în aeronavă.

Frica de apă

Mda, nu știu să înot decât în piscină, acolo unde apa este mică. Am avut câteva tentative de a învăța, însă au eșuat lamentabil. Numai când mă gândesc că sunt într-o apă cu adâncime mare mă ia cu fibrilații. Parcă ar ieși monștri marini din adâncuri să mă atace. Evident că în vacanțe folosesc vestă de salvare dacă îmi doresc un salt de pe barcă. ??‍♀️ Mai mare rușinea! Mi-am propus s-o dau pe Zeny la înot de micuță, astfel încât să nu cunoască teama de apă. Plus că, înotul ajută și la o dezvoltare armonioasă.

Frica de singurătate. Urăsc să fiu singură. Chiar și în mașină. De câte ori merg singură cu mășina, iau agenda telefonică la rând și îmi sun prietenii, măcar telefonic să-mi țină companie. Iubesc oamenii și îi vreau mereu în preajma mea. Nu pot concepe să rămân singură nicio clipă. De când am devenit mămică, mă tot gândesc, prematur ce-i drept, la momentul în care Zeny va pleca de lângă mine. Cred că o să-mi fie tare greu. Și văd cum timpul efectiv zboară.

De când am devenit mămică, toate aceste frici s-au aprofundat și m-au făcut să analizez mai amănunțit viața și să mă gândesc la pasul următor.
Vă îmbrățișez și vă doresc o viață fără frici și temeri, plină de dragoste și împlinire sufletească. ♥️

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus