7 lucruri pe care și le DORESC în SECRET toate femeile de la PARTENERUL lor
Scris de
Toți bărbații din lume se întreabă ce vor cu adevărat femeile. În ciuda aparențelor, este posibil să găsești un răspuns mult mai ușor la această întrebare eternă decât te-ai fi așteptat. Iată câteva lucruri pe care le așteaptă femeile de la bărbați:
1. Spontaneitate
Asta nu înseamnă că trebuie să vă petreceți fiecare weekend într-o altă țară sau că în fiecare seară ar trebui să îi cânți o serenadă sub geam. Chiar și o cadă de baie plină cu șampanie poate fi o exagerare. Fii spontan atunci când vine vorba de gesturi mici. Invit-o la dans în timpul unei plimbări sau scrie-i un mesaj surprinzător și cu siguranță ea va aprecia.
2. Mai multă insistență
Atunci când spune nu, chiar este posibil să nu își dorească să te refuze. Nu înseamnă nici da sau poate. Uneori, cuvintele unei femei nu înseamnă nimic. Asta nu se întâmplă fiindcă nu înțeleg ce vor, ci vor ca bărbatul să fie mai insistent.
3. Inspirație
Fiecare femeie e dispusă să fie cel mai devotat fan al bărbatului său. Prin urmare, e îndreptățită să aștepte același lucru în schimb. Important e să-i arăți că ești sincer și interesat de viața ei. Visează să devină actriță? Să-și pornească propria afacere? Să alerge la un maraton? Șansele ei de a-și atinge scopul se dublează dacă îi spui că tu crezi în ea.
4. Cadouri alese cu atenție
Dacă te gândești că fetele au nevoie numai de diamante, bijuterii scumpe sau excursii până la capătul lumii, scoate-ți prostiile din cap. Un cadou mic, dar bine ales, îi va face inima să bată mai repede. Ascultă cu atenție ce îți spune. Mai devreme sau mai târziu vei afla care sunt florile ei preferate, ce vise a avut în copilărie sau dacă e înnebunită după cărțile vreunui autor.
5. Simțul umorului
Dacă s-a spus că femeilor le plac tipii serioși, acest lucru a fost probabil crezut numai de cei cărora le lipsește simțul umorului. Până și oamenii de știință au căzut de acord că râsul este unul dintre cele mai puternice afrodiziace naturale. Așa că fă cât mai multe glume, dar amintește-ți că sunt lucruri de care nu ar trebui să te legi. De exemplu, familia ei, rochia sau stilul în care își poartă părul.
6. Sprijin
Desigur, se întâmplă adesea să ai o zi proastă, la sfârșitul căreia să vrei să renunți la tot, să-ți bagi capul într-o pernă și să plângi până nu mai poți. După cum spune și știința, femeile sunt mult mai emotive din fire decât bărbații și simt tristețea, melancolia sau depresia mult mai des decât ei. De aceea, ele vor pe cineva care să le fie alături în asemenea momente și care să le promită că totul va fi bine.
7. Respect
Dacă încă mai crezi că femeile sunt sexul slab, atunci nu știi absolut nimic despre ele. Femeile sunt capabile să creeze lucruri frumoase și să inspire. Pot veni cu idei ingenioase și își fac bărbații fericiți. Femeile știu cât valorează și se așteaptă ca și tu să știi. Nu uita să-i spui cât mai des cât o apreciezi și ce înseamnă pentru tine.
Citește și 7 TRUCURI pentru a face orice BĂRBAT să fie NEBUN după tine. Numărul 5 îl dă pe spate.
Tocmai ce ai cunoscut un bărbat care te dă pe spate și ai vrea să te asiguri că va fi al tău pentru totdeuna? Iată care sunt cele mai bune sfaturi pentru a-i putea capta atenția, fără a părea disperată!
Ai grijă la cuvintele pe care le folosești
Cuvintele pe care le foloseşti atunci când eşti cu el sunt cruciale. Interacțiunea verbală este importantă chiar dacă poate ți se pare că nu contează. Ei bine, atunci când sunteţi împreună, foloseşte astfel de propoziţii: „Ce drăguţ că mi-ai adus geanta…”, „Cocktail-ul acesta e absolut divin” sau chiar „Ce loc absolut minunat” (chiar dacă nu îţi place aşa mult). Toate aceste cuvinte frumoase pe care i le spui se vor duce direct în subconştientul lui şi se va simţi mereu bine în compania ta.
Nu vorbi tare
Acorda atenţie lucrurilor pe care le spui, dar şi la intensitatea cu care o faci. Mai mulţi cercetători au ajuns la concluzia că bărbaţii sunt mult mai atraşi de femeile care vorbesc mai încet şi cu un ton cald decât de cele care au un ton mai ridicat şi poruncitor. Dacă eşti atentă cum vorbeşti, cu siguranţă îl vei seduce.
Atrage atentia asupa ta
Pentru a te asigura că se îndrăgostește de tine, este important sa te asiguri că, cel putin la început, petrece timp cu tine. Trebuie să-l determini să-şi concentreze atenţia numai asupra ta. Dacă la prima întâlnire vă duceţi într-un bar zgomotos, este foarte posibil sa nu reușești să faci acest lucru. Din cauza gălăgiei care e pe lângă voi, nu se va uita la tine tot timpul şi nici nu va auzi tot ce spui. Alege un local cu muzică ambientală şi cu lumină care să te pună în valoare.
Nu neglija mâncarea
Multe femei mănâncă foarte puţin atunci când merg la o întâlnire. Gustă din salată, împing carnea în lateral și garnitura către marginea farfuriei, beau o gură de apă şi au terminat cina. Greşit. Mulţi bărbaţi se uită cu plăcere la femeia care-şi savurează felul de mâncare. Evident, nu într-un mod grotesc dar, dacă îţi place ceea ce mănânci, se vede şi pe chipul tău: poate închizi ochii, poate gemi. Bărbatul cu care ești își va dori să îți vadă reacțiile.
Unele lucruri trebuie să rămână un mister
Chiar dacă tipul cu care ieși îți va spune că adoră că ai pielea atât de fină şi că miroşi absolut minunat, nu ar trebui să începi să îi povestești despre orele pe care le petreci la salonul de înfrumusețare. Sigur nu vrea să ştie. Fă-te de fiecare dată frumoasă pentru el, însă nu accentua faptul că te-a costat o avere.
Păstrează distanţa
Ai ieşit cu el de câteva ori și abia te abţii să nu îi sari de gât şi să stai cu el 24 de ore pe zi. Încearcă totuşi să nu pari disperată şi lasă-l să te caute. În primele luni ale relaţiei voastre, fă-l să te dorească şi să viseze la nopţile cu ţine, nu îi acorda cu prea multă ușurință toate aceste lucruri.
Nu te comporta ca o mironosiță
Uneori, femeile sunt criticate de bărbaţi pentru că acordă mult prea multă atenţie aspectului lor şi uită să mai fie şi naturale şi mai spontane. Nu spune nimeni că nu ar trebui să te fardezi și coafezi, însă ajută-l și cu munca fizică atunci când are nevoie. Fii prietena lui. O să se îndrăgostească de tine atunci când va avea, spre exemplu, de zugrăvit în dormitor, iar tu te vei duce la el şi îl vei ajuta să vopsească pereţii. În schimb, nu prea o să-i placă de tine dacă te strâmbi şi zici că îţi strici unghiile.